VIS
Pornesc pe drumul
păzit, de orişice ispită.
Mă-ndrept sperând,
c-am să-ntâlnesc
nădejdea clipelor senine
Trec ca o umbră.
M-am rătăcit.
M-aplec ca să sărut pământul...
deşi, s-antunecat deja.
Au apărut puzderie de stele.
Se face linişte şi pace.
Încetul, cu încetul,
s-aprind pe cer, iar zorii dimineţii.
Copitele de căprioară,
împrăştie frunzişul.
În depărtare văd o casă,
aşezată, pe malul unui lac.
Tăcere.
Doar umbrele dansează
un dans nebun
cu ielele pădurii.
vezi mai multe poezii de: Lucia Gargaletus
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.