Aud cum cântă America - Walt Whitman
Adăugat de: Gerra Orivera

Aud cum cântă America, îi ascult feluritele cântări,
Ale mecanicilor, fiecare cu glasu-i voios şi puternic, precum se cuvine,
Pe dulgher îl aud cum mai cântă geluind şi cioplind,
Pe zidar, când la lucru purcede şi când lucrul e gata,
Barcagiul, când trage la vâsle şi, sus pe vapor, marinarul,
Îl aud pe cizmarul ce cântă la banc, ghemuit, pălărierul
cum cântă lucrând în picioare, glasul tăietorului de lemne, al flăcăului de la coarnele plugului, în zori de ziuă, la amiază când stă, sau la căderea serii,
Cântecul dulce al mamei, al tinerei neveste robotind, cântecul fetei când ţese, ori spală la râu,
Un cântec al fiecărui şi al fiecărei, pentru că este al său,
cântări fără seamăn pe lume,
Ziua, cu-ale zilei-iar seara un cântec robust, inimos, când băieţii
Glasul melodios, bărbătesc, şi-l încearcă.



vezi mai multe poezii de: Walt Whitman




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.