În acest ceas, plin de dor și de gânduri, stând singur,
Mi se pare că există și alți oameni, în alte țări, plini de dor și de gânduri;
Mi se pare că pot privi peste mări și zări și-i pot vedea — în Germania, Italia,
Franța, Spania — sau departe, foarte departe, în China, ori în Rusia sau
India — vorbind alte graiuri;
Și mi se pare că, dacă i-aș cunoaște pe acei oameni, m-aș atașa de ei
așa cum mă atașez de oamenii din propria mea țară;
O, știu că am fi frați și ne-am iubi,
Și știu că aș fi fericit alături de ei.
vezi mai multe poezii de: Walt Whitman