Când tu, fiul meu și tovarășul meu, ai căzut lângă mine în acea zi,
Ți-am aruncat o singură privire, iar ochii tăi dragi mi-au răspuns cu una pe care n-o voi uita niciodată,
O singură atingere a mâinii tale – o, băiete! – întinsă spre a mea în timp ce zăceai la pământ,
Apoi m-am avântat mai departe în luptă, în acea bătălie aprig disputată,
Până când, târziu în noapte, eliberat din rânduri, m-am întors în cele din urmă la locul acela,
Te-am găsit rece în moarte, dragă tovarăș, ți-am găsit trupul – fiu al sărutărilor ce-mi răspundeau (și care pe pământ nu vor mai răspunde niciodată),
Ți-am descoperit chipul în lumina stelelor – o scenă stranie, în timp ce vântul domol al nopții adia răcoros,
Multă vreme am stat acolo de veghe, cu câmpul de luptă întinzându-se vag în jurul meu,
O veghe minunată și dulce, acolo, în noaptea tăcută și plină de mireasmă,
Dar nicio lacrimă n-a curs, niciun suspin prelung; am privit îndelung, îndelung,
Apoi m-am așezat lângă tine, sprijinindu-mi bărbia în palme și rezemându-mă pe jumătate de pământ,
Petrecând ore nespus de dulci, ore nemuritoare și mistice alături de tine, dragă tovarăș – fără lacrimi, fără cuvinte,
O veghe a tăcerii, a iubirii și a morții, o veghe pentru tine, fiul meu și soldatul meu,
În timp ce stelele înaintau tăcute pe boltă, iar altele noi răsăreau spre răsărit,
O veghe de pe urmă pentru tine, băiete curajos (nu te-am putut salva, moartea ta a fost fulgerătoare,
Te-am iubit cu credință și am avut grijă de tine cât ai trăit; cred că ne vom revedea cu siguranță),
Până când, în ultimele clipe ale nopții, chiar în momentul în care se ivea zorii,
Mi-am înfășurat tovarășul în pătură, i-am învelit bine trupul,
Am împăturit pătura cu grijă, acoperindu-i capul și învelindu-i cu grijă picioarele,
Și acolo, scăldat de soarele care răsărea, mi-am așezat fiul în mormânt – în mormântul acela săpat în grabă,
Încheind astfel veghea mea neobișnuită, veghea nopții și a câmpului de luptă învăluit în penumbră,
Veghea pentru băiatul ale cărui sărutări îmi răspundeau (și care pe pământ nu vor mai răspunde niciodată),
Veghea pentru tovarășul ucis atât de repede, veghea pe care n-o voi uita niciodată – cum, pe măsură ce ziua se lumina,
M-am ridicat de lângă... ...pământul rece și mi-am învelit bine soldatul în pătură,
Și l-am îngropat acolo unde a căzut.
vezi mai multe poezii de: Walt Whitman
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.