Națiuni cu zece mii de ani înaintea acestor State, și cu de multe ori zece
mii de ani înaintea acestor State;
Epoci întregi adunate, în care bărbați și femei ca noi au crescut,
și-au parcurs drumul și s-au stins;
Ce orașe mărețe — ce republici bine rânduite — ce triburi pastorale
și nomazi;
Ce istorii, conducători, eroi, poate mai presus de toți ceilalți;
Ce legi, obiceiuri, bogății, arte, tradiții;
Ce fel de căsătorii — ce veșminte — ce fiziologie și frenologie;
Ce a însemnat libertatea și sclavia pentru ei — ce gândeau despre moarte
și suflet;
Cine a fost spiritual și înțelept — cine frumos și plin de poezie — cine brutal și
înapoiat;
Niciun semn, nicio urmă nu a rămas — și totuși, totul rămâne.
O, știu că acei bărbați și acele femei n-au trăit degeaba, tot așa cum
nici noi nu trăim degeaba;
Știu că ei fac parte din ordinea lumii la fel de mult
cum facem noi acum și cum vor face toți cei ce vor veni după noi.
Departe stau ei — și totuși aproape de mine,
Unii cu chipuri ovale, pline de știință și calm,
Unii goi și sălbatici — alții ca niște roiuri uriașe de insecte,
Unii în corturi — păstori, patriarhi, triburi, călăreți,
Unii hoinărind prin păduri — alții trăind în pace la ferme,
muncind, secerând, umplând hambarele,
Unii străbătând bulevarde pavate, printre temple, palate, fabrici,
biblioteci, spectacole, curți de judecată, teatre, monumente minunate.
Au dispărut oare cu adevărat acele miliarde de oameni?
Au dispărut oare acele femei ale vechii istorii a pământului?
Depind oare viețile, orașele și artele lor doar de noi?
N-au realizat nimic trainic, nimic pentru ei înșiși?
Cred că dintre toate acele miliarde de bărbați și femei care au populat
ținuturile fără nume, fiecare există în acest ceas, aici sau aiurea,
invizibil pentru noi, în exactă proporție cu ceea ce a devenit
în viață și cu tot ce a făcut, a simțit, a iubit sau a păcătuit.
Cred că acela nu a fost sfârșitul acelor națiuni, nici al vreunui individ
dintre ele, tot așa cum acesta nu va fi sfârșitul națiunii mele
sau al meu;
Cât despre limbile, guvernele, căsătoriile, literatura, creațiile,
jocurile, războaiele, obiceiurile, crimele, închisorile, sclavii, eroii și poeții lor,
bănuiesc că roadele acestora așteaptă, într-un mod curios, în lumea
încă nevăzută — corespondente ale celor dobândite în lumea văzută.
Bănuiesc că îi voi întâlni acolo,
Bănuiesc că voi regăsi acolo fiecare detaliu specific al acelor ținuturi
fără nume.
vezi mai multe poezii de: Walt Whitman
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.