TU, sferă sus, orbitoare! tu, fierbinte amiază de octombrie!
Inunzi cu lumină strălucitoare nisipul cenușiu al plajei,
Marea sibilantă apropiată cu priveliști îndepărtate și spumă,
Și dungi și umbre maronii și albastru răspândit;
O, soare de amiază, ruginit! cuvântul meu special pentru tine.
Ascultă-mă, ilustre!
Iubitul tău, căci mereu te-am iubit,
Chiar și ca un prunc care se încălzește, apoi ca un băiat fericit singur la marginea unei păduri,
razele tale îndepărtate,
atingătoare, sunt suficiente,
Sau bărbat matur, sau tânăr sau bătrân, așa cum acum către tine lansez
invocația mea.
(Nu mă poți înșela cu muțenia ta,
Știu că înainte ca omul potrivit să cedeze toată Natura,
Deși nu răspunde în cuvinte, cerurile, copacii, îi aud vocea - și
tu, soare,
Cât despre chinurile tale, tulburările tale, rupturile bruște și raze de
flacără gigantică,
Le înțeleg, cunosc bine acele flăcări, acele tulburări.)
Tu, care cu căldură și lumină roditoare,
Peste nenumărate ferme, peste pământuri și ape Nord și Sud,
Peste cursul nesfârșit al Mississippi-ului, peste câmpiile ierboase ale Texasului,
Pădurile Canadei,
Peste tot globul care își întoarce fața spre tine strălucind în spațiu,
Tu, care cuprinzi imparțial toate, nu numai continentele, mările,
Tu, care strugurilor, buruienilor și micilor flori sălbatice le dăruiești atât de
din belșug,
Vărsă, revarsă-te peste ai mei și peste mine, doar cu o rază trecătoare din a ta
milioane de milioane,
Lovește aceste cântece.
Nu numai să-ți lansezi strălucirea subtilă și puterea pentru acestea,
Pregătește-mi după-amiaza târzie - pregătește-mi umbrele care se prelungesc,
Pregătește-mi nopțile înstelate.
vezi mai multe poezii de: Walt Whitman
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.