Navigând spre Bizanţ - William Butler Yeats

Asta nu-i ţară pentru bătrâni. Tinerii stau
Unul în braţele celuilalt; păsările în copaci. Eşti
Aici cu-aceste generaţii care mor – cu cântecul lor.
Păstrăvi în cascade, mările pline de peşti;
Scrumbii, păsăret şi animale laudă vara în cor;
Tu, alături de tot ce-i creat, se naşte şi moare, trăieşti
În această muzică senzuală, unde nu se discern
Printre ceţuri monumentele intelectului etern.

Un om bătrân e doar un lucru de prisos,
O fleandură pe băţ – cât sufletul disperă,
Cât nu aplaudă şi cântă bucuros
Pentru fiecare clipă de viaţă efemeră.
Iar a cânta nu-n şcoli înveţi – mai cu folos
Priveşti-un monument şi înţelegi cum măreţia trece peste eră.
De-aceea-am navigat prin valuri şi brizanţi,
Spre-a ajunge aici în oraşul cel sfânt, Bizanţ.

O, înţelepţi în mozaic de aur pe perete
De veghe în lumina Dumnezeului cel Viu,
Ieşiţi din focul sfânt cum din azur străfulgeră-un erete
Şi-n sunet nepământean de muzici spre cerul auriu
Călăuziţi-mi spiritul bolnav de-atâta sete;
Prea strâns legat de animalul trup nici nu mai ştiu
Sufletul-mi cât suflet este şi cât lut – dacă se poate
Chemaţi-mă-acolo-n casa voastră din eternitate.

Astfel, extras naturii, nu-o să mai stau înghesuit
În imediat sub forma unui lucru natural;
Voi fi statuie bătută-n aur smălţuit
De sculptorii elini, reper şi semn regal,
Spre-a ţine treaz pe Împăratul adormit –
Sau poate voi fi-ncadrat în aura unui buchet floral
Pentru-a cânta doamnelor din Bizanţ de sus, de pe colină,
Despre trecut şi despre trecere – sau despre ce-o să vină.

Ttraducere Petru Dimofte



vezi mai multe poezii de: William Butler Yeats




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.