Sunt inima si ochi încaierati,
Izbânda de-a te fi avut s-o-mpart;
Ochiul nu vrea si ei sa te arati,
Ea se râvneste volnic de-al sau hart.
Pledeaza inima ca-i esti în sine,
Un scrin în care ochiul nu razbeste,
Dar acuzatul neaga-aceste vine,
A ta splendoare–n el se oglindeste.
Pentru dreptate, se convoaca
Juriul de cuget, inimii dijmas;
Iar prin verdicte, inima o-mpaca
Si ostoieste ochiul patimas:
Caci lui, faptura ta i se cuvine,
Iar ei, iubirea tainuita-n tine.
Traducere: Laurean Mihai Gherman
vezi mai multe poezii de: William Shakespeare
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.