Împovarat, zoresc spre patul meu,
Astâmpar celui frânt de colindat;
Dar se porneste-alt drum în capul greu
De gânduri, într-un trup epuizat:
Caci grija mi-e departe de unde zac,
Pelerinaj zelos voind spre tine,
Genele grele-mi stau deschise larg,
Privind în bezna, cum vad orbii bine:
Doar ca-n imaginaru-nfatisat,
Profilul tau mi-e dat vederii, boanta,
Odor, în noaptea hâda, suspendat
Ce face noaptea neagra captivanta.
Iata cum ziua-i truda, noaptea-i gând,
Iar tu, nici eu, nu ne-odihnim nicicând.
Traducere: Laurean Mihai Gherman
vezi mai multe poezii de: William Shakespeare
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.