Nu-n mijlocul deșertelor ispite ce robeasc
Un suflet liber – lumea a cărei măiestrie,
În goana după sine, voința o pervertește,
Și-ai cărei pași pe cei viteji și înțelepți îi rătăcesc –
Nu acolo; ci-n codrul negru și-n peștera de stâncă,
Și-n văi adânci, umplute de șuvoaie înspumate
Ce-și poartă vuietul atotprezent, în goana lor nebună
Pe albiile abrupte, niciodată-n tihnă:
Aici, Natură măreață! în această școală sublimă
Cântăresc speranțele și temerile Spaniei suferinde;
Pentru ea cercetez semnele vremii,
Și-mi aflu calea prin labirintul inimii omenești;
Și privesc, și ascult – culegând, de oriunde pot,
Triumful și gânduri pe care nicio robie nu le poate îngrădi.
vezi mai multe poezii de: William Wordsworth