Cuibul vrabiei - William Wordsworth
Adăugat de: Gerra Orivera

Priviți, sub umbra frunzișului des,
Acele ouă albastru-strălucitor, laolaltă așezate!
Această priveliște, descoperită din întâmplare,
A strălucit în ochii mei ca o viziune plină de încântare.
M-am oprit brusc — părând să zăresc
Căminul și culcușul ocrotit,
Casa vrabiei, pe care, chiar lângă
Casa tatălui meu — pe vreme rea sau bună —
Sora mea Emmeline și cu mine
O vizitam împreună.

Ea privea cuibul și părea să se teamă de el;
Se temea, deși dorea să-i fie aproape:
Așa îi era firea, pe când era doar
O mică gureșă printre oameni.
Binecuvântarea anilor mei de mai târziu
Era cu mine încă din copilărie:
Ea mi-a dăruit ochi și auz;
Și o grijă smerită, și temeri gingașe;
O inimă — izvor de lacrimi dulci;
Și iubire, și gând, și bucurie.



vezi mai multe poezii de: William Wordsworth




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.