Septembrie 1819 - William Wordsworth
Adăugat de: Gerra Orivera

Vara ce pleacă a căpătat
Un chip cu blândețe luminat,
Privirea duioasă a primăverii;
Ce cheamă, din umbra frunzișului des,
Un cântec la vreme, proaspăt și ales,
Dar gata să piară-n amurgul serii.
Nu-i tril ezitant, nici șoaptă slabă,
Cum roșcovanul pribeag îi dă slavă
Iernii reci, în singurătate!
Ci-i glas vioi, limpede, plin de avânt,
Al păsărilor ce-adună-n cânt
Rodul dulci-armonioasei lor libertate.

Și-acest exemplu îmi dă și mie
Un strop de blândă bucurie,
Știind că frunza-mi e veștejită,
Galbenă-n ram... – Cădeți, ghirlande roz,
De pe fruntea mea! Voi, cununi de mirt,
Împrăștiați parfumul vostru blând
Pe-o frunte tânără, în vis plutind!

Totuși, mă voi bucura cu măsură;
E vastă gama, e liberă alegerea
Temelor ce-n armonie se-mpletesc;
Pe care, poate, suflete-nrudite
Le vor prețui, la fel ca pe extazele primăverii
Și ca pe visele febrile ale pasiunii.

Căci versul poartă puteri nepieritoare,
Și-s tari ca zeii, în a lor splendoare,
Cei cărora Muzele le zâmbesc;
Dar unii și-au lepădat menirea sfântă,
Preferând ce-i scris să slăbească firea
Și s-o pângărească, înjosind-o.

Nu astfel erau cântările de început,
Încredințate câmpiilor tăcute
În zorii timpurii ai Britaniei:
Tremurau crângurile, stelele păleau,
Când, cu îndrăzneală nesăbuită, vălul
Naturii era dat la o parte!

Nici astfel nu suna glasul ce-aprindea spiritul
Când Alceu lovea coardele vii,
Înfocat de simțământul nedreptății;
Vai! Vai tiranilor! – din liră izbucnea,
Amenințător, în scântei cumplite,
Un cântec aprig de răzbunare.

Și nu era profană pagina
Scrisă de Iubirea înaripată, spre a alina
Chinurile unei căutări zadarnice;
Cu drag ascultând cum, plină de patimă și har,
Fecioara din Lesbos își mânuia cu măiestrie
Lăuta eoliană.

O, voi ce cercetați cu răbdare
Rămășițele culturii din Herculaneum,
Ce extaz ar fi să puteți găsi
Vreun fragment teban ori să desfășurați
Un sul prețios, plin de duioșie,
Al purului Simonide.

Ar fi, într-adevăr, o adevărată naștere
A poeziei; o izbucnire
A geniului din pulberea vremii:
Oare vom putea noi ocroti ceea ce Horațiu
S-a mândrit să vadă și ce a iubit Maro?
Poate oare Timpul cel trufaș să fie drept?



vezi mai multe poezii de: William Wordsworth




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.