Trebuia să fie un veac mai bun ca celelalte
secolul nostru al XX-lea.
Nu va mai reuşi să ne dovedească aceasta,
anii îi sunt măsuraţi,
pasul împleticit,
şi-abia mai suflă.
Prea multe s-au întâmplat,
din ceea ce trebuia să se întâmple,
iar din ceea ce trebuia să vină,
n-a mai venit.
Ne-apropiam de primăvară
şi de fericirie, printre altele.
Frica trebuia să fugă de pe văi şi munţi.
Adevărul să ajungă la ţintă
mai repede decât minciuna.
Câte nenorociri nu trebuiau
să se mai întâmple;
de pildă războiul şi foametea
şi aşa mai departe.
Ar fi trebuit înfăptuită
dezarmarea dezarmaţilor,
încrederea şi ceea ce mai urma.
Cel care ar fi vrut să se bucure
de lumea care stă
în faţa unui lucru irealizabil.
Prostia nu este ridicolă.
Înţelepciunea nu-i veselă.
Speranţa
nu mai este de-acum o fetişcană
et cetera, cu regret.
Dumnezeu trebuia să creadă până la urmă
în omul bun şi puternic.
dar bunul şi puternicul
sunt încă doi oameni.
Cum să trăim – m-a întrebat într-o scrisoare
cineva
pe care şi eu doream să îl întreb
tot asta.
Din nou şi aşa mereu,
ceea ce se şi vede mai jos,
nu sunt întrebări mai urgente
decât întrebările naive.
vezi mai multe poezii de: Wislawa Szymborska
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.