Vine diavolul alb şi-mi spune:
Ai iubit, dar ai şi uitat.
Rămân cu ochii în jos şi tac.
Tac întristat, tac ruşinat.
Vine diavolul roşu. Mă-ntreabă:
Unde ţi-e suliţa? Unde ţi-e sabia?
Îi arăt portul cu ape stătute:
Mi-a plecat, îi spun, goală, corabia.
Albastrul diavol vine şi-mi spune:
Ştiu bine că-ţi plac zorile.
Îmi plac, îi răspund, dar îmi place şi roua
Pe care-o păstrează în ochi florile.
Diavolul negru vine la rând.
Tace. Şi m-apucă de mină.
Îl rog lângă mine, măcar o clipă,
O singură clipă să mai rămână.
Nu pot, îmi răspunde, destul ai trăit,
Hai cu mine pe marea de ceaţă.
Râd, îmi arăt dinţii şi plec cu el,
În moarte ori poate într-o nouă viaţă.
vezi mai multe poezii de: Zaharia Stancu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.