Zeno Mitu, mai sus semnatul
Adăugat de: Lucia Eniu

Scuzați deranjul. Sărut mănuța, doamnă! Soțul e acasă? A, să trăiți! Sunt vecinul dumneavoastră de vizavi. Da, doamnă scumpă, acolo, la poarta aceea de lemn. Da, maro ciocolatiu. Zeno mă numesc. De fapt, Zenovie Mitu, la dispoziția dumneavoastră. Da' toți Mituleștii îmi zic Zeno. Cum care Mitulești? Toți ăștia de pe Uliță, locuitorii. Așa ne zicem. Mitulești. Acuma, că v-ati mutat aici, sunteți și dumneavoastră doi Mitulești. A, nu sunteți numai doi. Aveți trei copii, doamnă dragă. Să vă trăiască. Deci, cinci Mitulești noi. Să fiți sănătoși și bine ați venit pe Uliță! Cum? Să intru? Da' n-aș vrea să deranjez, eu venisem doar...bine, dacă insistați...da' nu vă rețin. Despachetați? Normal. Da', dacă doriți o mână de ajutor...Păi atunci, dacă luați o pauză...Da, un pahar cu apă. O cafea? Mulțumesc, sărut mânuțele, doamnă scumpă. Cu mare plăcere. Și, cum ziceam, eu sunt Zeno, așa puteți să-mi ziceți. De ce mă cheamă Mitu ca pe Uliță? Păi da, e destul de surprinzător, da' nu prea. Că străbunicu, Dumnezeu să-l odihnească, că mare om a fost la viața lui, făcea tâmplărie, ca mine, adică eu ca el, că l-am moștenit, și la talent și zicea mama, Dumnezeu s-o ierte și pe ea, că și la caracter și la fizic. Așa, viguros ca mine, înalt și cu ochi căprii. Și cum ziceam, străbunicu meu, Zenovie Mitu, așa-l chema ca pe mine, adică pe mine mă cheamă ca pe el, a venit în oraș, a cumpărat toată parcela asta, că-n sat, de unde era, avea avere mare. Toată partea asta, de la intrarea pe Uliță, dinspre oraș, și până la ieșire, spre munte, doamna mea. Cum care munte? Ăla de se vede. Muntele Cornului. Cum, nu sunteți din zonă? A, da. De asta nu știți. Și cum ziceam, de străbunicu, nu? Așa. Și și-a făcut omu casă, cu acareturi, a cultivat pământu, ce mai, om gospodar. Și toată partea asta a fost numită la vremea aia după numele lui. Ulița Mitului. Apoi, după ce a crescut bunicu și străbunicu s-a dus la cele veșnice prea devreme, pe la vreo patruzeci si ceva de ani, bietu, că făcuse, cică, apă la plămâni și s-a curățat repede, vremurile s-au schimbat și ele, au plecat unii, au venit alțtii mai a dracului, mai cu poftă de jerpelit și de pus pe băț pielea, bunicu s-a apucat, vrând, mai nevrând, să vândă din pământ. Azi, o parte, mâine alta, și uite-așa, de la un an la altu, a ajuns să vândă cam tot ce a avut, înainte să apuce statu să-l jecmănească. A lăsat numai proprietatea asta, unde stau eu cu tata și cu o concubină. Cam asta-i povestea Uliței. De-aia se cheamă așa. Eu? Cum vă ziceam, fotograf, am un studio acasă. Da' mă pricep și la tâmplărie, ca străbunicu. De toate. Și mobilă, și altele, de tot felul. Păi să veniți să vedeți. Da, liber profesionist. Eu sunt șefu, eu sunt și subalternu. Eu comand, eu execut. Păi cum să nu fie bine? Să nu dau socoteală nimănui. Mare lucru, ascultați ce vă spun, doamnă scumpă. Ei, na, n-ai cum altfel, cu statu. Păi sigur că plătesc impozit și toate alea. Ai cum altfel? N-ai. Da' treaba merge, comenzi sunt cu nemiluita, că oamenii s-au pus, în ultime vreme, pe construit hardughii și au nevoie de mobilă și de tot tacâmu. Așa-i, domne, parcă vine sfârșitu lumii, zău, și care mai de care vrea să aibă o casă a lui, să nu zică, la urmă, când s-o-ntâmpla, c-a trăit degeaba. Pe concubină? Diona. Da, frumos nume, așa-i. Ca pe bunică-sa. Cică de pe la greci, da' s-au pripășit pe la noi, prin sud-est, da, păi de câteva generații. Da' ea-i româncă sadea, nu știe o boabă grecește. Cum? Și soțul dumneavoastră? După mamă? Da' tata? Turc? Ia uite, domne! Păi asta ne mai lipsea de pe Uliță, să știți. Numai turci nu aveam. Dacă vă spun. Niciunul. Păi să fie într-un ceas bun. C-așa-i frumos. Mai divers. Și cum ziceați că vă cheamă? N-ați zis? Cum, doamnă dragă? Omer? Așa-l cheamă? Omer Tekinoglu. Frumos nume. Cu sonoritate. Și pe dumneavoastră? Ofelia. Româncă. Păi așa, domne. Cum ziceam, diversitate. Că așa se nasc copii frumoși și viguroși. Mitulești a-ntâia, ce mai! Și unde ziceați că lucrați? Stați că n-ați zis. Cum? Pe bune? E scriitor, soțul? Pe bune, domne? Mă ridic, cum să nu mă ridic? Nu, nu plec, da' așa, din respect. Să vă strâng mâna, domnu Omer. Cu două puncte pe o, doamnă? Cu două puncte să fie. Da' ce onoare pe Ulița noastră, domne! Și cam ce scrieți? Proză? Povestiri și romane, ziceți, doamnă dragă? Da' ce bine ați picat, domnu Omer! Păi cum de ce, doamna mea? De când mă gândesc eu la o istorie a Uliței! Cu tot tacâmu. De la început, de când cu străbunicu, și până în prezent, când ați sosit dumneavoastră. Ce ziceți? Vă prindeți? Păi cum ce să scrie? O epopee ați putea scrie, domnu Omer. De-aia de am învățat la școală. Păi dacă ați ști câte povești de viață ascunde Ulița! Una mai ca alta. Da. Când aveți timp, după ce vă instalați, vorbim, domnu Omer. M-apuc de povestit. Eu cu gura, dumneavoastră cu mâna. Eu vă zic, dumneavostră le potriviți din condei, să dea bine pe foaie. Păi nu? Uite, eu, de pildă, Am cinci copii. Da, cu concubina. De la șapteșpe ani. Că acu am spre douășopt. Ea, de la șaișpe. E mai bine așa, să știți, fără acte, fără obligații. Da' eu oricum sunt om de casă, domne. Îmi cresc copiii, îmi văd de gospodărie, de afacere. Mă mai uit și eu în stânga și-n dreapta, ca omu iubitor de frumos, domne. Așa că, dacă aș ști, poate că n-ar fi numai cinci. Dumnezeu știe câți și pe unde, da' nu-i nicio problemă, că așa-i bine, mai crește natalitatea, că și-așa mor destui. Și cum vă ziceam, ăsta-s eu. Îmi place sportul, da, mult de tot. Păi când sunt Jocurile Olimpice, nu mai dorm nopțile, domne. Stau înțepenit în fața televizorului. Ce-mi mai place, doamnă dragă? Copacii, mai ales stejarii, am curtea plină, nu se vede? Și la căbănuța aia de pe munte, uite, acolo, că se vede și de-aici când e vreme bună, ca acu. Și-acolo-i plin de stejari, de jur împrejur. Frumoși copaci, domne. Da. Mai am o fermă, aici, într-un sat, aproape. De animale. De tot felul, da' mai ales vaci, tauri și capre. Păi e sănătos laptele de capră. Eu îl beau de când mă știu. Bun pentru plămâni. Vi-l recomand și dumneavoastră. De-aia am glasu așa, ca de tunet? Scuzați, vorbesc cam tare pentru domnu? De-aia se uită așa mirat? A, nu de aia? Da' de care? Că nu-nțelege românește? Păi cum adică, doamnă? Da' ce-i, turc? A. da, așa-i, doamnă dragă. Da, cum ziceați la început. E turc din Turcia? A, păi eu credeam că-i de pe-aici, de prin sud. De-aia vorbeați numai dumneavoastră și dumnealui se uita așa...Păi eu credeam că...e...surd ori...mai timid...așa, ca pe la unele case, unde vorbesc numai ele și ei... Da' nu face nimic, doamnă scumpă. Eu vă povestesc, dumneavoastră traduceți, el scrie. Să vedeți ce mândrețe de epopee o să iasă! Cum? Nu scrie decât science fiction? De alea cu extratereștri? Nu face nimic, doamnă scumpă. Că mai extratereștri decât noi, Mituleștii, nu mai găsiți pe nicio planetă, în tot universu! Pe onoarea mea!


Distribuie:

  • Facebook
  • Twitter





Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.