N-o să mai vie ziua când am să las ăst soare
Ce nu îmi dete viaţa decât să pătimesc?
Sub o durere crudă, vai! inima mea moare!
Şi eu tot mai trăiesc!
Nu eşti sătulă, soartă, acum d-atâta fiere,
D-atâta apăsare sub care m-ai zdrobit?
D-atâta suferinţă, tu, palidă durere,
Ce, nu ai obosit?
Durerea vrea o pradă şi prada-i muritorul!
Dar e născut el oare aici a suferi?
Aceasta-i este viaţa ce-o risipeşte dorul?
Cuvântul lui d-a fi?
Plăcerile plăpânde şi-atâta de dorite
Ce într-a vieţii umbră pe suflete se-nclin,
Au fost dar ca să facă mai vii şi mai simţite
Durerile ce vin?
Aşa când cerul nopţii în negură dispare,
Prin umbra vijeliei s-arată dragi luimini;
Dar ele fac mai aspre, mai negre, mai amare
Acele-ntunecimi.
Căci ce sunteţi voi, oare, o, fericiri frumoase,
Mai mult ca nişte flacări în nopţi de mare dor?
Voi aţi lucit pe viaţă-mi ca raze mângâioase,
P-abisuri ce-nfior,
Şi când lăsarăţi ochii să vază-aici în viaţă
Tot ce ne înspăimântă, tot ce e dureros,
Luarăţi iute zborul, vă stinserăţi în ceaţă,
Cântând melodios.
Văzui-naintea serii pierind de lângă mine
Fiinţele plăpânde ce-n viaţă mă iubeau!
O, Doamne! dacă astfel căta ca să decline,
De ce se mai năşteau?
Ferice cel ce poate ferice să-mplinească
Deşertul trist ce moartea alături i-a făcut,
Prin vise că în ceruri odată-o să-ntâlnească
Pe cei ce a pierdut!
Această mângâiere nu este dată mie!
Pe cei pierduţi odată, noi n-o să-i mai vedem!
Sunt morţi să nu mai nască, sunt duşi să nu mai vie,
Să nu-i mai revedem!
vezi mai multe poezii de: Dimitrie Bolintineanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.