Dacă şi sângele şi-ar pierde din culoare,
şi-ar cărunţi ca părul, sub timp şi sub durere,
sângele meu cel roşu ar curge sub artere
mai alb decât se-aşează pe câmp prima ninsoare.
Căci de când sunt pe lume, fără de-ncetare
mă lupt să-nfrâng în oameni fiara ce-n tăcere
mă sfâşie şi-s singur şi fără de putere
când simt în mine gerul, cum simte orişicare.
De timpul şi durerea ce ne apasă-n viaţă
ar fi precum argintul, de-ar fi să se întâmple,
să lase-n suflet brazdă şi-n suflet să se vadă,
inima mea, de-atâtea câte-a-ndurat, zăpadă
numai zăpadă rece ar tot purta la tâmple
şi brazde-adânci şi grele, grele şi adânci pe faţă.
Traducere de Darie Novăceanu
vezi mai multe poezii de: Miguel Hernández
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.