Cu cât se-apropie clipa de plăcere,
Cu-atât sosirea ei vrem să se-amâne…
Căci chiar și cea mai mică-ntârziere
E-un plus de timp ce nouă ne rămâne.
Să amânăm pe cât putem sărutul…
Gurile noastre-un timp să se mai caute
Pe buza mării când așteaptă vântul
Lopețile galerelor sunt flaute…
Stai cu picior-ntins, dar nu fă pasul…
Deschide-ți aripa, dar nu-ți lua zborul,
Fii pasărea ce-și pregătește glasul
Nu ca să-și cânte, ci ca să-și tacă dorul…
Abia sosită, clipa-i ca pierdută.
Sub vraja ei noi ne dedăm risipei
Și bem din apa ce n-o vrem băută…
Deci, să întârziem sosirea clipei,
Să-ndreptăm pe cât putem curentul
Care străbate clipa de plăcere
Și, amânând intenționat momentul,
Să ne grăbim spre el cu-ntârziere…
———————————————————————
sursa: @versurisubfloridetei
vezi mai multe poezii de: Radu Stanca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.