FOENUL DE TOAMNĂ
Și suflă foenul și destramă pămîntul ostenit
Ca- n fiecare toamnă scutură al său umbrit,
Și s- o lase cheală,contemplativă și dezvelită,
Toamna furioasă, plînge într-o clipă prin picături,
Și se agită și nu mai poate a reflecta singură,
Că foenul îî răsuflă în ceafă huruitul vînt
Și supărată începe să își piardă liniștea nevinovată,
Și la suprafață răsar nervii ce stopează plîns.
Că el nu-i permite să își așeze gîndurile și sentimentele,calmă,
Și să o iubească vrea despădurind-o de a sa verde haină,
Ce în celelalte anotimpuri a îmbrăcat-o și s-a chinuit să o aibă,
Iar ,foenul să o dezbrace, nu se cade să o facă.
DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI
24.10.2020.
'Volumul 'GÎNDURI TOMNATICE''
Radu Dan Alexandru''Alias''-MISTERUL POEZIEI.
vezi mai multe poezii de: 0741348048
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.