2021 - 38 de ani cu dor de Nichita Stănescu
Adăugat de: maria.filipoiu

2021 - 38 de ani cu dor de Nichita Stănescu

„Poetul ca și soldatul
nu are viață personală.
Viața lui personală este praf
și pulbere!” - Nichita Stănescu / Poetul și soldatul

Astăzi, 13 decembrie, 2021 se împlinesc 38 de ani de la trecerea în veșnicie a poetului Nichita Stănescu.
Ultima zi trăită de poet e consemnată de prietenul său, pictorul Mircia Dumitrescu: „Mi-a dat telefon şi a zis «Vino repede!».
Avea salteaua pe jos şi îi ţâşnea sânge din buze şi din limbă şi murdărise deja peretele. Şi mi-a zis: «Mircia, stai tu aici, că nu vreau s-o sperii pe Dora».
El neştiind că mie mi-e cumplit de frică să văd pe cineva care moare… Dar am stat. Atunci aşa s-a întâmplat. Că din atâta lume care avea maşină nu s-a găsit nimeni şi am chemat eu un prieten cu o maşină şi l-am dus la spital. I-am spus că e vorba de Nichita, dar nu ştia cine e Nichita. Şi atunci m-am trezit la realitate.
Nu cultura e aia pe care o ştie lumea… „Până la mașină, apoi pe coridoarele spitalului, Nichita a mers pe picioarele lui, conștient tot timpul, însă criza s-a repetat, tot mai violentă.
În 13 decembrie 1983, la câteva minute după ora 2 noapte, Nichita, grav bolnav de ciroză hepatică, a murit.
Cauza decesului: stop cardio-respirator.
Întrebat fiind care este cel mai frumos vers scris vreodată în limba română, Nichita a răspuns că e versul din Odă (în metric antic) de Mihai Eminescu: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”.
Dora Stănescu, ultima lui iubire, mărturisea următoarele: „La Nichita venea mereu lume, trăiam într-o casă deschisă.
Veneau prieteni vechi, dar şi oameni pe care nu-i văzuse niciodată. Poeţii tineri veneau pentru un fel de binecuvântare, iar el considera că nu trebuie să respingă pe nimeni. Spunea tot timpul:
«De unde ştiu că nu bate la uşă Eminescu?»”

13.12. 2021
Maria FILIPOIU / UZPR


Distribuie:

  • Facebook
  • Twitter





Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.