Rotindu-se larg, zilele verii trecură,
ca pasărea, norii plutiră - ca pasărea,
frunzele mari ale-arțarului pieriră pe vânt -
mlădioasă ca trestia, ploaia
pe câmpuri negre umblă murmurând.
Mă uit în preajma iernii peste câmpuri,
caut în ceață pădurile care fug și se-ascund,
când adorm obosit aud șoaptele ploii și cerbii,
cerbii umblând prin somnul meu profund.
Vine zăpada undeva în zare,
văd de departe aripa ei de sidef
strălucind în amurguri târzii
și munții se apropie de sate,
plecându-se tăcuți către câmpii.
Și-mi vin în gând toate faptele mele,
am timp să cuget liniștit la toate -
prin seara lungă se despoaie vântul
și drumuri mute zac necercetate.
vezi mai multe poezii de: A. E. Baconsky
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.