Mă gândesc la posibilitatea unui existent,
În mintea mea se amestecă tonuri cenușii
A unor culori care mă tulbură de ani
Dar nu pledez vinovată nici dacă aceste amprente
Se vor regăsi peste apa unde am decis să-mi decolorez aripile
Îmi pot folosi efemeritatea ca proces de dezintegrare a materiei mele
În ceva cu mai puțin lichid, creând astfel o parabolă
A ceea ce nu am fost și a ceea ce vreau să fiu.
Vreau să fiu ceva cu aripi fragile, pian in mijlocul pustiului
Ce acompaniază o melodie sumbră a intrigii adus de vântul ce mă descompune
De un amar terebrant mă sufoc în gânduri, parcă vreau să mucegăiesc într-un curcubeu infect
Mă aplec peste pustiul ce mă duce la capătul trăirilor afective și vreau să mă înec, cu aripile legate și pătate
De un ac ce-mi reprezintă neputința în a -mi suferi nevroza.
vezi mai multe poezii de: Cristina Gabriela
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
„să-mi decolorez aprilile”...
Ce înseamnă aprilile, vă rog? :)
Adina Speranta
luni, 24 iulie 2023