Mie nu mi-au tăiat cordonul ombilical.
Trag umbra după mine,
trag părinţii după mine
care se ţin foarte spăimântaţi,
ca-ntr-o-mbrăţişare aproape îndrăgostită,
de copacul cel din faţa casei
care şi el trage la rândul său
c-o disperare de adânci rădăcini
pe bunicul meu
împământenit sub straturi
în grădină
imediat după venirea-i
din cel de-al doilea mondial război.
Trag după mine tot satul,
cu biserică, cu altar,
cu preot şi cu cimitir cu tot.
Trag vinul din butoi și talaua de grâu.
Trag după mine patria şi continentul
pe deal în sus înspre soarele
îngenunchiat în amurgire.
Mie nu mi-au tăiat
cordonul ombilical
negăsindu-se nici o secure,
nici o sticlă spartä de geam
sau vreun ciob de lună plină
spre a putea fi făptui
acest necesar şi nobil act de identitate.
Dragilor părinţi le-au crăpat tălpile
de-atâta goană,
copacul s-a desfrunzit demult
în nesfârşita-i toamnă,
bunicul se încaieră cu îngerii spectatori
înşiraţi la margine de drum.
Arde satul fericindu-şi nebunul,
arde patria şi nutreţul,
arde oceanul şi planeta
şi toţi şi toate mă condamnă,
mă afurisesc
de neputinţa de-a nu mă putea reda
timpului de dinaintea naşterii-napoi.
vezi mai multe poezii de: Sorin Anca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.