Adâncul Dragostei sublime
Adâncul Dragostei sublime
E un Izvor viu, de nesecat
Din care se bea ne-ncetat,
Şi nu va scade în mărime
Supus vremii, de cercetat
Şi-oricât ar fi, de-analizat.
Căci în imensa-i adâncime
Va fi-un mister de studiat
Pentru pâmântul nou creat,
Şi-o lume-n sfântă isteţime
Prilej preasfânt de meditat
Ce-l vor dori, aprofundat.
Adâncul Dragostei sublime
E un mister, de ne-ntâlnit
Ascuns în Cel Nemărginit,
Şi mintea prin a ei micime
Nu poate-ajunge-n infinit
Căci spaţiul său e mărginit.
În cercetările care-s infime,
Stagnează-n scopul urmărit
Prin străduinţa-n nesfârşit
De-a dezlega taine divine,
Pentru că omul,... ce-i zidit
De la aceasta, a fost oprit!
Şi nimeni, ce-ar dori să ştie
Ce calcule I-au stat la bază
Şi prin cuvântul Ei creează,
N-o va-nţelege-n măiestrie
Prin taina ascunsă ce viază
Şi pentru Sine o păstrează,
Cum S-a născut din veşnicie
Şi pentru lume Ea lucrează
Şi-n raze de-aur luminează,
Spre-a ţine toate-n armonie
Şi-a omului conştiinţă trează
Prin forţa care guvernează.
Flavius Laurian Duverna
27 septembrie 2012
vezi mai multe poezii de: Duverna
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cu toată stima pentru comentariu!
Duverna (autor)
miercuri, 26 august 2015
Dintotdeauna, I-ai închinat psalmi. Te a binecuvântat, fii binecuvântat !
mirimirela
sâmbătă, 22 august 2015