Adesea, când stau şi cuget
Adesea, când stau şi cuget
La câte Doamne, ai creat
În Cerul cel vast, minunat,
Misterul îmi creşte-n suflet
Şi resemnat fiind în umblet,
Mă plec umil îngenunchiat
În rugă sfântă, prosternat.
Şi în umblarea minţii mele
Pân’spre misterele creării
Cu taina mare-a guvernării,
Prin măiestria sa de stele
Îmi vorbesc, de toate cele,
Ce stau ascunse întrebării
Desfăşurată-n largul zării.
Îmi spun de Înţelepciunea
Cea ’Naltă şi Nemărginită,
Şi de lucrarea-I nesfârşită,
Ce se-arată prin minunea
Când urmăreşti creaţiunea
’N puterea Sa cea infinită
Prin gloria, în veci vestită!
Flavius Laurian Duverna
08 decembrie 2013
vezi mai multe poezii de: Duverna
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cu multe mulţumiri!
Duverna (autor)
joi, 30 iulie 2015
O poezie foarte frumoasa!Felicitarii!!!
tamas razan
joi, 30 iulie 2015