Mizeria şi luxul adesea sunt expuse
În vǎzul lumii goale, cǎ alfel nu-i de bine,
Dar nu cobor la norme de alţii contrapuse
Obişnuinţei mele să fac ce se cuvine.
Pentru o stare bunǎ îmi scormonesc în minte
Şi vorbe potrivite taifasului salon,
Privire îngrijită, sigiliu pe cuvinte,
Angoase camuflate într-un discurs cazon
Apoi mă-ntreb, în fine, sunt personaj potent,
La fericirea lumii să am, de vreau, intrare?
Că sunt un ins capabil şi chiar adiacent
La omul foarte simplu cu fricǎ de blazare.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.