Armatele europene trimit în ţară camioane,
Pe fiecare dintre ele, e scris "Zdrobeşte-mă, Băcane",
Şi-n toate-aceste camioane e-o frenezie sexuală,
Vânjosul print de Homorâciu la întărâtă şi le-nșală.
Coboară noaptea, în izmene, şi c-un sărut le lasă grele
Şi vin, în vise, sereiştii şi-l caută până la piele.
Şi lui, mustaţa abundentă îi face faţa mai frumoasă,
El merge cu viteză mare, cu toţi cei şapte ani de-acasă.
Cu şapte ani pe kilometru, venea Băcanu să înveţe
Gazetaria lui curată, la Palerul cu două fețe.
Şi-acum, îi dau elveţienii maşini pe gratis, o duzină,
Şi el, cantoanelor helvete, nici un articol nu le-nchină.
Dar sufletul acestui fante e bun şi e curat ca pruncul,
E drept, că n-are el nici verva, nici adâncimile lui Uncu,
E drept că-n pixul dumisale întruna se lărgeşte rana,
Când vede cât de bine scrie şi ce frumoasă e Roxana.
Se şi născuse o maşină, din tandra lor îmbrăţişare.
O limuzină oarecare, ce între timp crescuse mare.
Aşa că poate Europa să mai trimită şi rachete,
Pe-adresa domnului Băcanu, pe pezevenchi să îl desfete.
E dreptul lui şi e plăcerea care fiinţa i-o inundă,
De-a scoate preţuri infernale din tinicheaua muribundă,
Cu-o băcănie ca aceasta, ne pricopsim în lumea-ntreagă,
Doar vremile să fie tulburi şi lui minciunile să-i meargă.
Şi din zgârcitele Elveții or mai veni maşini încoace
Şi care, dacă e nevoie, maşini de luptă se vor face,
Tipografii, cum n-are nimeni, aşteaptă texte suferinde,
Sunt pregătite tehnici multe în băcănia ce ne vinde.
Iar el, sărmanul, unde merge şi-ntoarce ochii tâlhăreşte,
"Bere voieşti?", îi zice-un barman, şi dânsul chiar bere voieşte
Şi îşi arată instrumentul, cu care face carieră,
Cu care sapă gropi la alții, cu care scrie şi prosperă.
Cazmaua-pix a lui Băcanu, înverşunata lui unealtă,
Pe care, dac-apeşi cu forţă, cazi dintr-o lume în cealaltă.
Un ziarist de ştiri diverse, ce are-o nucă-n loc de minte,
Un rozător de ceapeuri, care și-atunci când doarme, minte.
Numai atât nu merge, scrisul, şi nu mai e tiraj, Băcane.
Iar dacă nu mai ai ziare, ce vei căra în camioane?
Şi Europa, milostivă, din când în când îi mai trimite
Bacanului din Homorâciu cadouri neprecupeţite.
Și când toți oamenii de bine, din zbuciumata Băcănie,
S-au hotărât să ceară lumii o mână care să și scrie,
Un ziarist, care să-ți lase un timp suficient, Băcane,
Să poți să te ocupi în voie de șmecherii și camioane.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.