Adie-a primăvară dinspre stele
și dinspre mugurii conspirativi
pe care tu, cu lacrimile mele,
sub viforele iernii îi cultivi.
Și mirosim a mugure perpetuu,
a mugure strivit de capre-n dinți,
a mugure ce vine pe afetul
pe care tu te afli și mă minți.
E primăvară-n nasturul de haină
care-a căzut și-a-nmugurit în ger,
pământul însuși, mugure de taină,
se-ascunde-aici și izbucnește-n cer.
Te chem să stai cu mine, că fac febră,
de-atâta magnetism de muguri verzi,
că dacă nu, prin moartea mea celebră
și tu ai să apui și-ai să te pierzi.
Poți să rămâi aici și-ai să te bucuri,
cu ochii mari la tine-n palme plâng
să ai destule lacrimi pentru muguri
și pentru cel de sub blazonul stâng.
Adie-a primăvară dinspre toate,
viorile asudă în concert,
cu muguri în fereastra ta aș bate:
„Hai, vino jos, să-ți spun că nu te iert!"
Nu vom mai fi de-a pururi împreună,
ia-ți mugurii, ascunde-te și taci,
miroase-a primăvară și-a minciună,
pe mine nu, înșală alți copaci.
Și totuși, câtă magică poveste
în focul fiecărei primăveri,
subversiunea ta cu muguri este
un salt, încă un salt spre nicăieri.
Și, vai, e cea din urmă primăvară
în care ți-e îngăduit să minți,
miroase-a clorofilă dulce-amară
când caprele iau mugurii în dinți.
Adie-a primăvară dinspre stele
și dinspre mugurii conspirativi
pe care tu cu lacrimile mele
îi scoți de sub zăpadă și-i cultivi.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.