O, tragic-vanitos cocoş de munte,
Nici n-ai cânta, atunci când cânţi, prea rău,
Nici n-ar putea ceilalţi să te înfrunte,
În plin şi dulce cucurigul tău,
Nici nu ţi-ar face găuri vânătorii,
În trupul tău, incendiat de viers,
Nici n-ai cădea sub droguri provizorii,
Prin fiecare loc pe unde-ai mers,
Nici nu ai fi o ţintă-aşa uşoară,
Pentru copiii de munteni, săraci,
Nici n-ai deprinde ouăle să moară,
Prin orice cuib damblaua ta ţi-o faci,
Nici ulii nu te-ar prinde ca pe-o cârpă,
Să te transforme în neant şi terci,
Nici alte păsări n-ar pleca de scârbă,
Văzându-te ce drum închis încerci,
De nu s-ar întâmpla, cocoș de munte,
Să-ți fie echilibru-atât de mic,
Că sufletul, pe care-l lași să cânte,
Te lasă pradă bucuriei crunte,
Tu ochii-nchizi și nu mai vezi nimic.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.