Şi din întreaga viaţă nimic nu ne rămâne,
Decât o sărbătoare trăită dinadins,
Când vin să ne împace colindele bătrâne
Şi nori apocaliptici se şi pornesc pe nins.
Industrii fără noimă s-au descleştat, se sfarmă,
Agriculturi bolnave se-mbolnăvesc mai rău,
Trăim la noi în case ca-n nişte ţevi de armă
Și fiecare este atâta: glonţul său.
Serbare egoistă în fiecare şcoală,
Ce artificială e cursa în nămeţi,
În marile ocazii, când toţi pe toţi se-nşală
Şi viscolul e dogma contabililor beţi.
Eu cred că ştiu cărarea spre cel din urmă bine,
Icoana ta e tristă şi-acolo vreau s-o duc,
Colindele păgâne să urce pân-la tine
Şi-n noaptea regăsirii să te colind năuc.
Ce stearpă ne e iarna, aproape fără sare,
Prin pieţele bolnave vâslesc români săraci,
Pe undeva sunt naşteri, altundeva se moare,
Dar tu, însingurato, ce spui şi ce mai faci?
O candelă în ceruri deodată se aprinde,
Fitilul ei îşi varsă cenuşa peste noi,
Primeşte-mă mai grabnic, că ţi-am adus colinde
Şi-n celelalte veacuri pleca-voi înapoi.
Un accident de viaţă, o întâlnire rară,
Alo, alo, e noapte şi-abia te mai îngân,
Eu cred c-am să te caut, te rog să vii afară,
Să te-nvelesc în textul colindului păgân.
Şi pentru că e iarna veciilor cărunte,
Şi pentru că eşti tristă şi-mi stai de gardă-aici,
Cum îți doreşti, în iarnă, un drum până la munte,
Ce peşteră ţi-e dragă, aş vrea să-mi mai explici.
Colindele păgâne din spuza vremii noastre,
Într-o sfinţire nouă, un drept al lor îşi cer,
Dar, uite, calendarul e roşu de dezastre
Şi-n orice fărdelege e-un pic de lerui-ler.
Încolo - numai bine. Hai să plecăm acasă!
Din toate ale lumii puţine mai rămân,
Am să te iau în braţe, păgână şi frumoasă,
Colindul de serviciu să ţi-l îngân păgân.
Un munte ne așteaptă să-l vernisăm la noapte,
Nici nu va fi nevoie decât s-ajungem vii,
Un pas, o-mbrățișare, colindele în șoapte,
La focul stins al lumii să te mai pot iubi.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.