Zefir de primăvară criminală,
Un rai sintetic razna prin oraş,
Aceleaşi flori din bulbi străvechi se scoală,
Minciuni în falimentul uriaş.
A construi o groapă - ce minune!
A face munţii terci - ce eroism!
Acelaşi soare deocheat apune
Și peştii morţi pătează-acelaşi istm.
Ce puncte cardinale în derută
Şi ce degringoladă în concert!
Un fel de priveghere surdomută,
Busolele vărsate-n tuci, la fiert.
La circ aleargă stările normale,
Că tot ce-a fost eroic e banal,
Bătrânii clauni suferă de şale
Şi vin nemaifardaţi la carnaval.
Prin oamenii politici bate vântul,
Marionete urcă şi decad,
Adesea nu-i primeşte nici pământul,
S-a inventat ceva mai jos de iad.
Doar scenariștii, peste tot, prosperă,
Învingătorii nici nu mai tresar.
Ce haos, ce confuzie, ce eră
Și floarea e un rol într-un ierbar.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.