Lui Fănuș Neagu, la 60 de ani
Pe-un parapet de faguri suprapuși,
Albinele lucrează și se-ngână,
Scriind cinstit la proza lui Fănuș,
Că stupu-i nou și via e bătrână.
Ar fi ceva, de nu ar fi mai mult,
Din fagure în fagure, cuvinte,
Întregul stup c-un vuiet și-un tumult,
Iar strugurii și-l tot aduc aminte.
Bătrână-i via, de pe când cocea,
Recolta ei, la sân de fată mare,
Iar stupul, care zumzăie în ea,
Îi scrie lui Fănuș câte-o lucrare.
Un confident al lui l-a demascat,
El însuși e constrâns acum să știe
Că proza lui e-un dulce plagiat
După un fagur murmurând în vie.
Stupar bătrân, nici mască nu mai porți!
E-adevărat că fața ta îți vine,
Dar, astăzi, pentru vii și pentru morți,
Mai umple via noastră cu albine.
Dă fagurilor tăi un nou impuls,
La vârsta când alcool devine mierea,
Și ce frumos albinele te-au smuls,
Din locul tău, să pleci spre nicăierea.
Și să ne mai gândim și la cei duși,
Să punem vița să-i încoroneze,
Și pudic brâu să-i facem lui Fănuș,
Pe vatra îndelungei lui asceze.
Stuparule, ce fel de griji te rod,
Au nu cumva ai decretat, deodată,
Să treacă toate viile la rod
Și apa să ne fie confiscată?
Noi credem, și acum, în mierea ta
Și-n distilarea viilor bătrâne,
Ce crezi, Fănuș? Ce vreme va urma?
Și cu albinăritul cum rămâne?
Să ridicăm un stup spre univers?
Să ridicăm o vie pân-la stele?
Stuparul are încă mult de mers,
Dar toate încălțările i-s grele.
Albinele lucrează pentru el
Și viața îi filtrează seva pură,
Iar el, mereu întors, mereu rebel,
Tot ce iubește, spurcă-ntâi și-njură.
Frumoși nebuni ai marelui oraș,
Dați ochilor puterea să privească,
Fănuș e un stupar sinucigaș,
Intrat în stup și-n vie fără mască.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.