Poezie adăugată de: Adina Speranta
Nici amintirea nu te mai păstrează,
De-aş vrea să-ţi cânt, m-aş poticni afon,
Ai fost o nebunie şi o rază,
Rămâi un număr vechi de telefon.
Aş vrea să te mai văd, dar nu se poate,
Am auzit că te-am văzut cândva,
Dar că prin geam cu marginile mate
Priveam prin fosta dragă fiinţa ta.
Mai vine cineva şi mai îmi spune
Câte ceva de bine sau de rău,
Dar noi n-avem nici amintiri comune,
Te-ai dus luând tot ce era al tău.
Cândva, te presimţeam pe-o fâlfâire,
Ştiam apropierea să ţi-o gust.
Acum, chiar să mă tai, tot nu am ştire
Că mi-e aproape pasul tău îngust.
A fost iubire? Sau minciună lungă?
Te rog, dă voie gândului curat
Din depărtarea mea să te ajungă
La orice nume azi te-ai fi mutat.
Un telefon uitat şi o adresă…
Aud că suferi şi trăieşti urât
Şi-ţi cureţi zilnic cuvenita lesă
Şi tu, cu mâna ta, ţi-o pui la gât.
E greu să-ţi spun, dar viaţa împreună,
Oricât de scurtă, m-a trimis să-ţi spun
Un adevăr mai grav ca o minciună,
Mai trist, mai inflamabil, mai nebun.
Nu mai exişti, eşti trăsnetul de vară
Ce mi-a lăsat în creier cer topit,
Dar când te-am aruncat pe uşă-afară,
Eu, cel mai mult, atuncea te-am iubit.
Să-ţi spun să te întorci? Aştepţi zadarnic,
Rămâi şi-mbracă-ţi viaţa în vopsea,
Mărită-te mai bine c-un paharnic,
Să aibă dromaderii ce sa bea.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.