Și nici o speranţă. România se prăbuşeşte zi de zi,
Ceasurile ei merg bine, la secundă, dar au întârzieri
Cu deceniile. Ora exacta e ora exactă. Dar ne-am întors
În 1930 şi urmează, Doamne ajută să nu fie aşa,
Direct anul 1940. Împărţirea României e un dans la modă,
E un şlagăr la modă, pe care se pliază un dans la modă,
Fărâmiţare şi Tragedie. Vremuri de inutilă transparenţă.
Că bine zicea premierul, cumpărăm televizoare color
Ca să vedem la ele prăbuşirea țării, că bine zicea,
Foarte bine zicea premierul, care, în mod îndesat,
Sacadat, cu maxilarele strânse, ca un tânăr şi talentat
Ofiţer german din al doilea război mondial, ca un
Finanţist remarcabil, face toate socotelile, socotelile
Îi ies corect, dar ţara se prăbuşeşte. Ce aritmetică
O mai fi şi asta, a prăbuşirilor, la ce foloseşte,
Bine măcar că ne ies corect socotelile,
Avem mare noroc să murim cu
Bilanţul contabil bine făcut. Mare noroc!
Altfel, ne putea aştepta o fericire necontabilizată!
Şi premierul nostru ce frumos a descris catastrofa
Care ne ameninţă, participând şi el la ea, în mod
Corespunzător. Ei, Doamne, mare e grădina ta de Prim-
Miniştri şi frumoase aplauze pentru un asemenea
Om serios. Dar pe noi aplauzele şi uralele nu ne mai
Impresionează, cum auzim aplauze și urale, cum așteptăm
Rafalele către zidul cazărmii de la Târgoviște.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.