Şi mi-am dat seama de ce, totuşi, el n-a putut să-şi ia
Curajul unui simplu telefon. Ideea i-a venit in casa
Cuscrului său, care avea telefon. Căci lui Totu nu i se
Mai pusese telefon şi, în loc să se descarce în urechile
Prietenilor, de toată deznădejdea, el se sui, în dimineata
De 21 aprilie 1992, în podul la care, probabil, se gândise
Cu mult înainte, îşi petrecu o sârmă de după gât şi muri.
Cald îi era trupul, când l-au descoperit, dar se răcea
De sentinţa Curţii Supreme şi de insuportabila ceaţă
Politică. Şi-n vreme ce Ioan Totu, care n-a omorât
Niciodată pe nimeni, care n-a furat niciodată nimic,
Care-a fost condamnat la 16 ani de puşcărie, se răcea,
Pentru ultima călătorie, ucigaşii lui, ucigaşii noştri,
Bandiții, nemernicii şi abuzivii îşi continuau opera,
Demascați în zadar de Senat şi de presă. Acolo unde
Contextul e negru, albul poate fi considerat, cu cinism,
O culoare murdară şi o provocare împotriva clarităţii.
Ioan Totu nu putea rămâne liber, într-o ţară în care
Vinovaţii sunt liberi, nevinovatul e insuportabil. Doamne,
Iartă-l pe cel care s-a spânzurat de drag de ţara lui şi
De disperarea că nimic nu mai poate face pentru ea.
E ziua de Paşte, toată lumea se bucură de Învierea
Atât de mult aşteptată. Numai într-un garaj,
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.