Pe cine vreţi să daţi în judecată?
Voi nu simţiţi ce caraghioşi veţi fi?
Poporul n-are vină niciodată,
În mină e mai greu ca-n puşcării.
Istoria e de popor plătită,
Istoria nu e proces penal,
De ce să aibă cea mai neagră pită
Tot ei, cei storşi în cel din urmă hal?
Sunt grosolani, când altfel nu se poate,
Sunt inflamabili şi, atunci, greşesc,
Dar hăituirea lor e-o nedreptate
Faţă de-ntreg dezastrul românesc.
Au fost minţiţi şi nu mai pot să rabde,
Nici un şantaj nu-i poate potoli,
Trăiesc de-o viaţă, permanent, în noapte
Şi-n mină e mai greu ca-n puşcării.
Îi speriaţi cu o eliberare
De marele coşmar subpământean?
Dar asta-i linişteşte, nu îi doare,
Că şi-o promit în fiecare an.
Nu i-aţi văzut în tragicele scene
Ale-nfruntării mari din Bucureşti?
Nici toate gazele lacrimogene
Nu-neacă ochii milei minereşti.
Proces penal dramaticei lor soarte?
Copiilor ce fără taţi rămân?
Și muncii lor pe viaţă şi pe moarte?
Proces penal poporului român!
De ce să arestăm o naţiune,
Să fie azi cu mult mai rău ca ieri?
Există munca silnică-n cărbune
Şi vârsta-i graţiază pe mineri.
Mineri, topoare, dinamite, bâte,
Fărădelegea umilinţei lor!
Cumplite zvonuri, câte şi mai câte,
Revoltă şi speranţă în popor.
Şi, totuşi, nu procesele penale
Vor hotărî scadenţele la zi,
Să nu sacralizăm această cale,
În mină e mai greu ca-n puşcării.
Să potolim istorica derivă
La care-i condamnat întregul Est,
Să nu sculăm poporul împotrivă,
Să nu băgăm poporul la arest.
Iubirea interzice orice ură,
Uitați-vă în ochii lor curaţi,
Le trebuie şi pâine şi cultură,
Sunt cei mai trişti, mai fără şansă fraţi.
Ni se atomizează ţara-n mână,
Ne spargem în bucăți mereu mai mici,
Neantul pretutindeni ne îngână,
Ce boală gravă ne-a adus aici?
Pe cine vreţi să daţi în judecată?
Pe condamnaţii nemiloasei sorţi?
Voi nu vedeţi ce pâine le e dată?
Voi nu vedeţi că, şi trăind, sunt morţi?
Poporul blând al patriei de mâine
Nu poate încăpea în tribunal,
Nu-i vinovată lupta pentru pâine,
Istoria nu e proces penal.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu