Un stingher,
Alt stingher,
Nu pot face doi.
Geru-i ger,
Leru-i ler,
Fără noi.
Ninge să despartă cifrele și mirii,
unu și cu unu nu se mai fac doi,
tabla adunării, tabla înmulțirii
ne trimit acasă, singuri amândoi.
Și vor fi consilii de juris-prudență,
și vom duce-n brațe cositor topit,
și voi scrie-o carte numai decadență
ale cărei titluri au și-ncărunțit.
Trec pe lângă tine țipătoare trenuri
botezate-n templul prăfuitei gări
și de fiecare te-ndoiești și tremuri
și la geamul negru speriată sari.
Câte brazde tulburi pasul meu răstoarnă
în împotrivire veșnic să mă scald,
dar acum, că totul a intrat în iarnă,
vreau să-ți fie bine, vreau să-ți fie cald.
M-ai uitat cu totul, nu te mai țin minte,
n-am avut răbdare, n-ai avut noroc,
între noi, femeie, nu au loc cuvinte,
felinarul nostru a fost pus pe foc.
Tu, îmblânzitoarea stărilor de lună,
tu, zămislitoarea stărilor de gri,
cum suporți întreaga liniște comună,
când erai născută spre a mă iubi?
Unul și cu unu nu mai vor să facă,
nu mai vor să facă niciodată doi,
tabla adunării tremură saracă,
s-a mutat întreaga lume între noi…
Umbre fără forme s-au urcat pe ringuri,
vânturile iernii caută răspuns,
unu minus unu fac doi oameni singuri,
unu minus unu, asta am ajuns.
Adăugat de: CRITICUL BLIND
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.