Morminte la gard - Adrian Păunescu

Imperceptibil, tragic, revansard,
prin cimitir mormintele pustii,
vaslind din cruci, se-apropie de gard,
sa-ntrebe de ai lor daca sunt vii.


Si ere geologice strabat
pentru-a-si gasi, in cimitirul stramt,
o cale catre gardul ruinat,
ca este grea miscarea prin pamant.


Si ele-ajung atata de tarziu
acolo unde viii pot vedea,
incat nici vorba de-a gasi un fiu
si de-a-si aduce-aminte cineva.


Si, ca sa fie un cosmar intreg,
mormintele ajunse langa drum,
printr-un efort de iarba inteleg
ca-n cimitir sunt si ceilalti acum.


Se misca greu mormintele pe-alei
si crucile dau sunet si ecou,
cand mortii se mai cauta-ntre ei,
atat de singuri, c-ar muri din nou.


Ca si atunci cand inca erau vii
si cand la drum iubirea ii scotea,
ei intre ei incet ar tainui,
pe-o lavita intinsa la sosea.


Dar nu mai au cu cine sta la porti,
nici focurile-n ulita nu ard
de mii si mii de ani, si toti sunt morti,
degeaba vin mormintele la gard.


Rugă pentru părinţi (a doua ediţie, adăugită) (2007)



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.