Mai traversăm o lacrimă cu barca,
Ne mai permitem nopţi de carnaval,
Mai povestim iubitelor coşmaruri,
Mai adormim în coama unui cal.
Mai spunem Da, când vrem să zicem invers,
Mai proclamăm imperii mari de ger,
Mai ofensăm părinţii prin uitare,
Mai umilim pe cei care ne cer.
Şi, dintr-o dată, adormim pe-o bancă,
În mijlocul unui oraş strain,
Şi numai nişte porumbei sălbatici
Asupra noastră, de prin pieţe, vin.
Ni se aşează pe genunchi şi umeri,
Pe frunţi se prind cu cel mai mare jind
Şi se apucă să ne scoată ochii,
Cu ei în pliscuri pleacă fâlfâind.
Și iată cum, încet-încet, pe lume,
Frumoșii porumbei țin loc de corbi,
Și noi, care murim, luăm aminte
De ce vom deveni cu toții orbi.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.