Pământ sub călcâie - Adrian Păunescu
Adăugat de: Danut Cepoi

În zi înaltă pân-la Dumnezeu,
Cu muguri mari de primăvară oarbă,
Eu leg iluminat călcâiul meu
De-ntreg pămîntul firelor de iarbă.

Sunt năzăriri de înviere mici,
Puternică-i credința mea în ele,
Dar, Doamne, nu mai vreau să plec de-aici
Mi-e mult mai bine-n ierbi ca printre stele.

Cu șuieratul munților în os,
Cu lacrimile dezvelind obârșii,
Mă țin legat de trupul păcătos
Chemat de ale sufletului vârșii.

Mă știu bolnav de tot ceea ce gust
Și înrobit la tot ce văd pe lume,
Ce spirit larg în trupul meu îngust,
Ce nemurire într-un singur nume.

Mi-ar fi destul s-adorm definitiv
Ca să revin la starea mea întâie,
Dar vreau să sufăr fără de motiv
Și vreau să simt pământul în călcâie.

Când limitele sângelui se rup
Și cerul pur ar năvăli încoace,
Pe lîngă viciul de-a avea un trup
Am dobândit și viciul că îmi place.



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Remarcabile versuri !
cristi
duminică, 18 martie 2018