Îmbătrânește paznicul de far
Și bezna în sprâncenele lui țipă,
Când el ne e mereu mai necesar
Și ni-i mai drag cu fiecare clipă.
Când golurile vârstei îl absorb,
El, Geo Bogza, stă mereu de veghe,
Dar, vai, de-o vreme, farul este orb,
Deși e luminos la mii de leghe.
Și ce mai luminează peste mări,
Când farul nu mai are-n el lumină?
Stafiile de marinari călări?
Sau vremurile ce promit să vină?
O, nu, lumina tragicului turn
Care-a orbit, îngenunchind năpraznic,
Provine doar din plânsetul nocturn
Al marelui și tragicului paznic.
Pe vase marinarii orbi ne sunt,
Pe țărmul trist s-a instalat coșmarul,
Și eu mă rog luminii pe pământ
Să ne păstrăm și paznicul, și farul.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.