Pierdem tot, în fiecare clipă,
Şi ne şi prefacem mai bogaţi,
Seceta la noi în sânge ţipă
Ca o-mpuşcătură în Carpaţi,
Vremuri de hoţie şi risipă,
Patrie, la palmă să ne baţi.
Neamul nostru e bolnav şi moare,
Avocaţii lui cei jucăuşi
Dau din umeri, astăzi, fiecare,
La tăcere sunt şi ei supuşi,
Nu mai avem fabrici şi hotare,
Consolaţi că e mai rău la ruşi.
Leul românesc se prăbuşeşte,
A ajuns un simplu maidanez,
Dacă-l strâng toţi Mugurii în cleşte
Şi-l acuză fără de dovezi,
Buzunarul ni se isăreşte,
Cum altfel să-l caracterizezi?
Frunzuliţă foaie cotroceană,
Ce poţi face azi c-un milion?
Poţi să-ţi razi o geană şi-o sprânceană
Şi să-i dai iubitei telefon.
Ce mai cântă, ce ne mai emană
Pasărea-n grădina lui Ion?
Şi-am zis roşu, galben şi albastru,
Fii bărbat şi fii capitalist,
Nu-ţi băga conştiinţa la cadastru,
Că rămâi un fel de ăla, trist,
Cică însuşi Daniil Sihastrul
E intoxicat de Anticrist.
Vremuri de noroi şi de mătase,
Vremuri de nădejdi şi deznădejdi,
Avem gheaţă bolşevică-n oase,
Avem zaţ capitalist în ceşti,
Caraimanul a ocean miroase,
Semn al Atlantidei româneşti.
A venit degeaba primăvara,
Preţurile sunt mereu mai mari,
Ni se ieftineşte zilnic ţara
Valorificată de samsari,
Am ajuns de râsul şi ocara
Unor prăpădiţi de păpuşari.
Nu mai pot românii să cunoască
Nici un chip aşa cum este el,
Dacă zilnic poartă altă mască,
Dacă zilnic stă sub alt drapel,
Dacă suferinţa românească
Nu mai are curte de apel.
Cominternul leagă şi dezleagă,
Prin copiii lui, din nou, în Est,
Că puterea i-a rămas întreagă,
Doar cu semn schimbat, după context,
la-ți, române, țara în desagă
Și dispari în ceruri, ca protest.
Vremuri despre care nu se ştie
Cărui gen al artei aparţin,
Farsă? Tragedie? Comedie?
Dar fideli scenariului străin,
Mulțumim de text şi de regie
Şi-aşteptăm impozit pe destin.
Îi e foame ţării şi-i e sete,
Vitele şi păsările mor,
Somn bolnav cu faţa la perete,
Totul e-mpotriva tuturor,
Noapte a tratatelor secrete,
Într-un stat rămas fară popor.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu