Toate s-au întors, deodată,
Nimeni viața nu-și mai știe,
Un izvor de apă vie,
Trage seceta pe roată.
E nisip, nu sunt ferestre,
Mai la fiecare casă,
Peste luna-ntunecoasă
Luminează bălți terestre.
Mi-este fiică biata mamă,
Vin martirii de pe ruguri,
Vai, trecutul ne recheamă,
Câmpurile ară pluguri,
Vinul iese brusc din cramă
Și aduce-un coș de struguri.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu