Sunt urme de vin roşu pe zăpadă
Ori s-a tăiat un gât de porumbel,
O ghilotină a ştiut să cadă,
Să-mprăştie tot sângele din el.
A nins enorm, să intre în oglindă,
Şi noi, fără putinţa de-a vorbi,
Comunicăm prin ceața suferindă
Şi peste frunţi coboară zori de zi.
Visăm că ne găsim într-o pădure
Şi fiarele să ne mănânce pot,
Dar, din blocajul fulguirii pure,
Zăpezile ne apără de tot.
Dar nu suntem acolo şi-i departe
Oricare drum menit a ne salva
Şi ninge incurabil şi, din moarte,
Vânează eschimoşii casa mea.
Dintr-un neant de alb țipa cocoșul
Că miezul nopţii a trecut de mult
Şi-am spart carafa plină de vin roşu,
Ca, nedrogat, să gust acest tumult.
Nici nu-nțeleg cum ochii pot să creadă,
Că eu, de dragul tău, mai umblu beat,
Când vinul se amestecă-n zăpadă
Cu sângele de porumbel tăiat.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.