Imprevizibil ești, de-o viață-ntreagă,
tot nefăcute ai făcut mereu,
dar, azi, înlăcrimat, te rog și eu,
mai protejează-ți inima beteagă.
Astâmpără-te, pân-la urmă, tată,
nu simți ce front ți s-a deschis în piept?
Fii, cum n-ai fost o viață, înțelept,
n-ai dreptul la o moarte-anticipată.
Te-așteaptă Preda, dincolo de moarte,
spre-a deveni și-acolo inamici,
dar eu te rog să mai rămâi aici,
să ne mai dai, din când în când, o carte.
Ai mai surzit și ochii te mai lasă,
mai uiți și amintirile-ți mai cad,
dar pana ta, muiată-n foc de iad,
vitriolează încă, bărbătoasă.
Nu-ți vinde morții inima, patroane,
habar nu ai ce multe sunt în ea,
iar noi nevoie-avem de dumneata,
ca Principe în Gropi cuțaridane.
Mai e de scris aici o epopee,
mai e de demascat un carnaval,
repară-ți bine inima-n spital,
să vezi pe urmă nemurirea ce e.
Și sănătos și ros de ipoteze,
să mergi, cum ai făcut-o până ieri,
la sediile-acestei noi Puteri,
spre-a-i cere iarăși să ne încoieze.
Dar, deocamdată, aerul ne doare,
gândindu-ne la dolii și la popi,
cât Principele sacrei noastre Gropi
își duce viața la reanimare.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.