Din patru direcţii şi chiar din mai multe,
Un foşnet ş-un zgomot de paşi:
Trăsura cu domnul Mihai Eminescu
Se-aude venind către Iaşi.
Dar, Doamne al nostru, ce vii de departe,
Ce palid la faţă mai eşti!
Şi ce mai e, Doamne, prin cer şi prin stele?
Şi ce e pe la Bucureşti?
Sau vii dinspre casa natală, poete?
Sau vii dinspre morţi către vii?
Şi spune-ne dacă sunt numai iluzii
Si spune-ne dacă-ntârzii.
Se-aude pe piatră un ritm de copită
Ce plânge ciudat în urmaşi:
Trăsura cu domnul Mihai Eminescu
Se-aude venind către Iaşi.
Dar nu mai ajunge, vai, nu mai ajunge
Şi unii se nasc, alţii mor,
Pe semnul acesta, dau vaiere plopii
Şi teiul mai plânge de dor.
Şi teamă, mi-e teamă, că totul aşa e,
La limita fizicii reci,
Trăsura cu domnul Mihai Eminescu
Venind, nu ajunge în veci.
Ea vine mereu, se-aude că vine,
E-atât de aproape acum
Dar n-are deloc consistenţă trăsura
Şi caii sunt parcă de fum.
Oricum, cât va fi pe pământ România,
O dată cu ultimii paşi,
Trăsura cu domnul Mihai Eminescu
Veni-va mereu către Iaşi.
Fiţi gata să-i faceţi primirea înaltă,
Chiar dacă simţiţi tristul gând,
Că veşnic veni-va trăsura aceasta
Şi nu va ajunge nicicând.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Frumos. mulțumesc.
ALapis
vineri, 21 august 2015
Paunescu transforma cuvintele in bijuterii.Imaginatia lui pare fara sfarsit.La fel si spontaneitatea.Cum sa nu-l iubesti?Poezie superba!
SAlecsandru
miercuri, 19 august 2015
cat de frumoasa.....
fara cuvinte!
multumesc!!!
danab
miercuri, 19 august 2015