Aş urca pe un vas, care pleacă în larg,
fără nici un bagaj, aş urca pe un vas,
să nu ştiu unde merg, să nu merg nicăieri,
să-mi petrec, fără sens, timpul vieţii rămas.
Să încerc să răzbun ce-am trăit prea exact,
viaţa mea, zi de zi, pe ecranul de ceas,
m-aş urca pe un vas, cu motorul furat,
în derivă plecând, lumea toată s-o las.
Nu să mă sinucid, nu să mă fac de râs,
ci să plec neştiut, fără niciun orar,
pe un ţol putrezit, singur să mă usuc,
şi, de vântul sărat, uneori să tresar.
Să mă las înjurat şi trădat şi uitat
şi s-ajung într-un biet orizont secundar,
aş pleca pe un vas neprimit în vreun port,
într-un vas părăsit, pe-un ocean fără far.
Uite, vasul dorit, se lucrează la el,
cad păduri împrejur şi buştenii se sparg,
mii şi mii de dulgheri, mii şi mii de fierari,
la cabine şi punţi, la lopeţi şi catarg.
E un vas pentru noi, cei bolnavi de cuvânt,
viaţa mea în tangaj, am s-o-ncarc, s-o descarc,
de pe strâmtul pământ unde-am fost prizonier
chiar de-ar fi să și mor, voi fi liber în larg.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.