Nici pe tine moartea nu te cruţă,
mori acum, dar fiul tău e sus,
noapte bună, somn uşor, Măicuţă
a Mântuitorului Iisus.
Tu n-aveai dreptul să adormi, Marie,
şi ochii ţi se împăienjenesc
şi mori şi tu, lumina noastră vie,
gravida unui gând dumnezeiesc.
Te pleci divinităţii suverane,
ca un pământ în alt pământ apui
şi fiul tău te plânge în icoane
şi îngerii sunt toţi de partea lui.
O clipă, toate nu mai au lumină
şi noi primim ca pe-o osândă grea
şi noi primim cu linişte străină,
fără speranţă, adormirea ta.
La moartea ta, Maria noastră Sfântă,
toţi cei ce te-au iubit te înţeleg
şi mor cu tine şi murind te cântă
femeile pământului întreg.
Te duci cu vara, viaţa te condamnă
să pleci cu cel din ceruri dintre noi
şi să te naşti în fiecare toamnă,
ca să ni-l dai la iarnă înapoi.
Tu mori, acum, ca fiul să-ţi trăiască,
ne laşi aici, la margini de destin,
îngenunchem la groapa ta cerească,
Marie-a calendarului creştin.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.