Cântecul drumeţului - Al. O. Teodoreanu

Cu ghitara şi paharul,
Dulce-i ţara.
Cu paharul şi ghitara,
Treci hotarul.

Inimioarii îi stingi para,
Cu paharul.
Şi-i alini cumplit-amarul,
Cu ghitara.

Şi-aşa trece iarna, vara,
Vieţii cât suim calvarul,
Cu paharul, cu ghitara,
Cu ghitara, cu paharul.



vezi mai multe poezii de: Al. O. Teodoreanu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.