Era - Al. O. Teodoreanu
Adăugat de: Oancea Aurel

Era,
Aminte de-ţi aduci,
O zi de toamnă, mohorîtă,
Cu nori de plumb, pe-un cer de tuci
Şi pîclă - scrum trecut prin sîtă,
Pe-aleele de nuci.

Pe-un negru nour încrustat
Şi soarele mai şters era.
Cu tonuri roz, de matostat,
În apa lacului muiat
Cu-ncetul se topea.

Şi ne-am oprit lîngă hamac,
La gura grotei de cleştar
Din dosul vechiului conac.
Privirea ta, ca un tîlhar,
În suflet îmi intra pe brînci.
Şi eu, în ochii tăi adînci
Mă scufundam, să mă desfac,
Cum se desfac din munte stînci
Ce vin vuind din vîrful lor
Şi cad într-un prelung izvor,
În fundul apelor adînci.



vezi mai multe poezii de: Al. O. Teodoreanu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.